miercuri, 28 ianuarie 2015

Castelul Eltz

Castelul Eltz  nu a fost niciodata cucerit
Situat in vestul Germaniei, intre Koblenz si Trier, in apropiere de Münstermaifeld si Wierschem, castelul Eltz este "ascuns" in mijlocul unei paduri dese, ridicat pe o  stanca de aproximativ 70 de metri, inaltime menite sa-i puna in valoare maretia dar mai ales sa-i confere o pozitionare strategica.Este un castel a carei imagine a fost, in perioada 1961-1995, pe toate bancnotele de 500 de marci.
Raul Eltz inconjoara din trei parti aceasta constructie, arhitectii luand in considerare conditiile naturale oferite de piscurile stancilor, lucru care explica formele ciudate ale unora dintre camere. De remarcat faptul ca aceasta cetate nu a fost niciodata cucerita iar castelul este si astazi in proprietatea familiei care l-a ridicat. O vizita in acest castel reconditionat perfect ofera prilejul unei lectii de istorie veche de peste 800 de ani a familiei Eltz, dezvaluind si cate ceva din modul de viata al locuitorilor. Puteti vedea astfel armuri si armanent vechi, datand din anul 1600, piese de mobilier elegante, tapiserii si diferite lucrari de arta care cuprinde peste 500 de articole, din secolele XII-XIX. Trebuie amintit ca acest castel este in proprietatea familiei Elz din secolul XII, obiectelele expuse fiind folosite sau admirate, dupa caz, de-a lungul timpului de membrii familiei de nobili. Detalii aici


Ce trebuie sa stiti?
  • Cel mai apropiat aeroport este cel din Frankfurt.
  • Un bilet de intrare costa  8 euro pentru adulti, respectiv 5,50 euro pentru studenti si copii.
  • Daca ati ajuns in zona, ar fi bine sa vizitati si Trier, cel mai vechi oras din Germania, Castelul Eltz fiind situat la 45 km nord-vest de acesta.

Castelul din Heidelberg

Castelul din Heidelberg, cel mai vestit castel-ruina
Cum poate un castel- ruina sa fie atat de iubit? Poate este vorba de istoria sa framantata, care i-a adus nenumarate distrugeri, poate este vorba de ampasarea sa, pe o stanca deasupra partii vechi a vestitului oras universitar Heidelberg, pe maul raului Neckar, sau a arhitecturii sale, care initial s-a dorit a fi gotica. Mai mult ca sigur toate aceste circumstante concura la notorietatea acestui castel astazi partial reconstruit, la care se adauga atmosfera romatica a ansamblului.
Castelul din Heidelberg a apucat vremuri tulburi in istoria sa: a fost jefuit şi ars de catre armata franceza in 1689, fiind apoi lovit de fulger de 100 de ani mai tarziu, in timp locuitorii din zona folosind pietrele sale rosii pentru a-si construi case. Castelul din Heidelberg este considerat un simbol al romantismului german, o imbinare de stiluri diferite printre ruine. Neafectat de bombardamentele din cel de-al doilea razboi mondial, Heidelberg pastreaza astazi foarte bine conservate multe cladiri originale din Evul Mediu si inceputul Renascentismului. Orasul modern se centreaza in jurul Bismarckplatz. In aceasta parte a orasului veti gasi cele mai bune hoteluri si restaurante. Cladirile inalte de aici si centrele de cumparaturi contrasteaza cu orasul vechi din apropiere.
Castelul Heidelberg - Fapte interesante:
  • Crama castelului gazduieste cel mai mare butoi din lume, cu o capacitate de 55.345 galoane de vin.
  • Mark Twain a vizitat Castelul din Heidelberg, dupa o excursie cu barca pe raul Neckar din apropiere, fiind atat de imoresionat incat se spune ca ar s-ar fi inspirat pentru a scrie un capitol din Huckleberry Finn.
  • Se afla la 90 km de Frankfurt pe Main pe autostrada A5 si A67.

Castelul Wartburg, Eisenach

Castelul Wartburg, Eisenach, "cel mai german dintre castelele germane"
Situat pe un deal abrupt, intr-un cadru natural deosebit, Castelul Wartburg este unul dintre cele mai vechi castele si mai bine conservate din Germania. Este situat in apropiere de Eisenach, la 120 de mile nord-est de Frankurt. Construit in 1067, Castelul Wartburg a fost si este martorul a peste 900 de ani de istorie germana, fiind inclus in 1999 in patrimoniul mondial al UNESCO. Catalogat ca fiind "cel mai german dintre castelele germane", Wartburg si-a legat numele de reformatorul german Martin Luther, care, ascuns aici, a tradus in germana Biblia in numai unsprezece saptamani.
Cei ce viziteaza Castelul Wartburg vor putea vedea fresce infatisand scene din viata printesei maghiare Elisabeta (1207-1231), care casatorindiu-se cu contele Ludovic IV al Turingiei a ales pana la urma sa traisca dupa principiile Sfantului Francisc de Assisi (1181-1226),  in piosenie, ajutandu-i pe nevoiasi, acesta fiind motivul pentru Printesa Elisabeta a fost canonizata. Goethe (1749 -1832) a catalogat imprejurimile castelului "cel mai minunat loc in care am fost vreodata”. In timp, castelul a fost marit cu noi dependinte sau chiar reconstruit, ultimele doua actiuni de acest gen fiind demersul  Casei de Saxa-Weimar-Eisenach din 1838 sau cea din anii 1950, cand s-a revenit, acolo unde a fost cazul, la stilul initial.
Cum ajungi aici?
  • Cu masina: de pe autostrada A4 in directia Erfurt, Dresda, de iesirea 39 b "Eisenach-Mitte", catre Eisenach, unde veti gasi indrumatoare catre Wartburg.
    Eisenach este situat la 120 de mile nord-est de Frankurt.
  • Biletele de intrare la castelul Wartburg costa 7 € pentru adulti, 4 € pentru studenti si copii.
  • Trebuie sa platesti 1 € pentru un permis de fotografie si de 5 € pentru filmare.
  • O piata traditionala de Craciun are loc aici in timpul iernii.

Castelul Neuschwanstein

.Neuschwanstein, Bavaria
Insa nu pentru aparare a fost construit cel care este considerat cel mai frumos castel al Germaniei, Neuschwanstein. Ai putea crede ca l-ai vazut deja in mii de imagini care reproduc vestitul castel al Frumoasei din Padurea Adormita, al lui Disney, de data aceasta constructia fiind reala si mai mult decat atat- este cea originala!
Situat in landul Bavaria, in sudul Germaniei, in apropiere de granita cu Austria sau de Garmisch-Partenkirchen, Neuschwanstein a fost ridicat la comanda lui Ludwig al II-lea, supranumit regele nebun, piatra de temelie fiind pusa in 1868. Scopul lui Ludwig al II-lea a fost de a-i servi drept resedinta de vara, castelul fiind ridicat in omagiul compozitorului Richard Wagner, al carui fan infocat era. Ca urmare, multe scene din operele lui Wagner sunt reprezentate in interiorul castelului. Ludwig al II-lea a murit in 1886, fara a-si vedea castelul din vise finalizat, lasand in urma misterul mortii sale: sinuciderea sau inecul intr-un lac din apropierea castelului. Chiar daca designul castelului Neuschwanstein este unul medieval, Ludwig a tinut sa fie dotat in interior cu facilitati rare pentru acea perioada, precum apa curenta, toalete si sistem de incalzire.
Cum ajungi?
  • Castelul Neuschwanstein este situat in apropiere de localitatile Schwangau si Füssen.
  • Cel mai apropiat aeroport este Munchen ( ghid turistic Munchen aici), la 128 kilometri nord-est.
  • Cu masina se poate ajunge aici pe autostrada A7 (directia Ulm-Kempten-Füssen). Din Füssen urmati drumul B17 spre Schwangau, apoi catre Hohenschwangau.
  • In satul Hohenschwangau exista doar parcare cu plata, foarte aglomerata.
  • Cu trenul: Ia trenul pana la oras Füssen, apoi autobuzul 9713 la Hohenschwangau.
Ce trebuie sa stii?
Bilete de intrare la castel trebuie sa fie cumparate de la centrul de bilete din Hohenschwangau inainte de a incepe sa urci la castel. Un bilet costa  9 euro pentru un adult, 8 euro pentru studenti , acesul fiind gratis pentru tinerii sub 18 ani.
Atentie: Vara este foarte aglomerat, datele oficiale aratand ca nu mai putin de 6.000 de vizitatori cumpara bilete in fiecare zi. In total, castelul este vizitat de peste 1,3 milioane de persoane, pe an.
De la Hohenschwangau se ajune la castel in peste 30 de minute de mers pe jos, cu trasura, sau cu autobuzul, care este tras pe dreapta daca ninge sau e gheata. 
Daca alegi sa mergi pe jos,atunci ai ocazia sa faci niste poze minunate de pe traseu, Marienbrucke, pod cocotat deasupra unui defileu stancos fiind un punct deosebit de pe traseu.
Inauntrul castelului este interzis fotografiatul, insa din exterior puteti realiza fotografii foarte pitoresti inclusiv cu lacurile alpine. Fotografii foarte reusite puteti face de pe podul Mariei -Marienbrucke, care traverseaza o cascada spectaculoasa, oferind o priveliste panoramica vasta.

Hohenschwangau, concurenta de pe celalat versant

Este bine sa vizitati si un alt castel legat de numele lui Ludwig al II-lea, Hohenschwangau, aflat in apropiere. Situat la cateva minute distanta de mers pe jos de Schwagau, castelul este locul unde regele Ludwig al II-lea de Bavaria si-a petrecut o buna parte din copilarie si adolescenta, putand fi vazute nenumarate portrete ale monarhului. Hohenschwangau este un castel mult mai vechi, mai traditional decat vecinul sau situat in apropiere, insa la fel de spectaculos, mai ales in interior. Un numitor comun al celor doua castele este Richard Wagner, care se spune ca a cantat chiar pentru famila regala la unul din pianele care sunt expuse in Hohenschwangau.

vineri, 23 ianuarie 2015

Palatul Schonbrunn din Viena

Pe vremuri casa unor nobili, astazi deschis pentru public, Palatul Schonbrunn din Viena musteste de istorie si frumusete, atragand anual numerosi turisti. Cladirea a fost locul in care a stat familia imperiala a Imparatesei Maria Theresa. Stilul baroc este uimitor realizat si reprezentat aici. Pamantul pe care este construit palatul a intrat in posesia habsburgilor inca din 1569, cand sotia imparatului Ferdinand al II-lea avea o resedinta aici, pe care a numit-o Schonbrunn.
Imparatul Franz Joseph, care s-a casatorit mai tarziu cu minunata Sisi, si-a petrecut ultimii ani din viata aici. Locul a devenit proprietatea noii Republici a Austriei la doar doi ani de la moartea marelui imparat. Astazi, palatul este o parte din patrimoniul cultural al UNESCO, din cauza importantei sale istorice si a minunatului mobilier. Camerele deschise pentru public sunt mobilate in general in stil Roccoco, iar majoritatea peretilor si tavanurilor sunt acoperite de ornamente foarte frumoase. Candelabre boeme si portelan alb sunt alte simboluri importante ale Palatului. In 1772, Wolfgang Amadeus Mozart a sustinut un concert in Sala Oglinzilor din palat, desi avea numai sase ani pe atunci. In sala rotunda chinezeasca se spune ca Maria Tereza ar fi tinut conferinte secrete cu printul Kaunitz si cancelarul ei, iar intr-o alta incapere Napoleon s-ar fi intalniti cu generalii sai. In salonul Albastru, imparatul Charles I si-a semnat abdicarea in anul 1918, marcand sfarsitul a 640 de ani de dominatie habsburgica in Austria, dar si demisia monarhiei. Nici gradina nu este mai putin importanta, instrucat este una dintre cele mai frumoase din tara.

Castelul Buda

Castelul Buda (în maghiară Budai Vár) este un castel istoric al regilor ungari dinBudapestaUngaria. În trecut a fost denumit și Palatul Regal (Király-Palota) și Castelul Regal (Királyi Vár).
Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea pe marginea de sud a dealului aproximativ în locul unde se află astăzi, în apropiere de Sectorul Castelului (Várkerület), care este faimos pentru casele și edificiile publice medievale, baroce din secolul al XIX-lea. Este important de reținut că trăsăturile arhitecturale actuale sunt complet diferite de cele originale, din cauza nenumăratelor restaurări și a remodelărilor efectuate ca urmare a numeroaselor lupte de-a lungul secolelor. Castelul Buda este înscris înPatrimoniul Mondial UNESCO al Budapestei, proclamat în 1987.

Creșterea importanței Budei

Demult, în locul unde se află astăzi orașul Budapesta a existat așezarearomană cunoscută sub numele deAquincum. În jurul său au început să apară numeroase alte așezări, care au fost distruse înainte de sosirea hunilor, avarilor și, mai târziu, în 985, a maghiarilor. Nu se cunoaște cu certitudine locul precis, dar după sosirea maghiarilor în Câmpia Panonică, a fost fondată așezarea Buda în apropiere de dealul Kelenföld, pe malulDunării.
În momentul creștinării ungurilor, care a avut loc la aproape un secol mai târziu, în anul 1000, orașul regal în care se afla curtea regală a fost Esztergom, locul de naștere al primului rege ungur Ștefan I. Cu toate acestea, la scurt timp după moartea sa, curtea regală a fost mutată în orașul Székesfehérvár, care fusese fondat în 972 de Marele Prinț Géza al Ungariei, tatăl lui Ștefan I.
La mijlocul secolului al XIII-lea, după invazia tătarilor din 1241, regele Béla al IV-lea al Ungariei a început un proces de reconstrucție a tuturor cetăților, consolidându-le cu ziduri de piatră și poruncind construirea a aproape o sută de castele noi. Astfel, el a ordonat în 1244 construirea unei fortărețe înÓbuda, într-o poziție apropiată de cea existentă la acel moment, care în curând a început să fie populată rapid de mulți oameni.
Începând de atunci, următorii regi maghiari au petrecut mult timp împreună cu curtea lor în această nouă fortăreață, fără a pierde legătura cu Székesfehérvár. Regele Andrei al III-lea al Ungariei a emis documente regale și și-a stabilit reședința permanentă în cetatea Óbuda, unde a murit în 1301. Astfel, importanța strategică, comercială și politică a Budei a continuat să crească până în timpul perioadei de interregnum de aproape șapte ani după moartea lui Andrei al III-lea, când toți pretendenții la tron ​​s-au luptat pentru ocuparea acestui oraș, împreună cu Esztergom și Székesfehérvár.
Pretendentul Carol Robert de Anjou-Sicilia s-a impus ca rege al Ungariei, iar încoronarea lui a avut loc la 27 august 1310 în Széfeshérvár. După acest eveniment, Buda a devenit reședința oficială a regelui maghiar și a curții sale

Castelul De Caen

Castelul De Caen


Castelul De Caen este situat in partea centrala a orasului Caen, unul dintre principalele orase din Normandia, nordul Frantei. Este format din ziduri masive de aparare cu turnuri, care incercuiesc o zona de pe un deal din centrul orasului. In interiorul zidurilor, puteti vizita o serie de cladiri si repere interesante. Muzeul de Arte Frumoase din Caen, Muzeul Normandia si gradinile pitoresti ale castelului sunt cateva dintre cele mai importante. Acesta este unul dintre cele mai vechi castele din Franta, deoarece a fost construit in secolul al 11-lea.

Castelul De Fougeres

Castelul De Fougeres


Tot in Bretania, nord-vestul Frantei, veti descoperi un alt castel spectaculos: Castelul De Fougeres. Este unul dintre cele mai bine conservate castele medievale din Franta si privelistile incredibile confirma acest lucru. Este construit in varful unui deal de granit si s-a dovedit a fi o cetate foarte puternica. A rezistat la asedii si numeroase atacuri de-a lungul secolelor, dar apoi a fost reconstruit partial. In timpul unei plimbari pitoresti in jurul castelului, veti fi uimiti de zidurile inalte de aparare si turnurile care au doar cateva ferestre principale. Dupa ce ati vizitat castelul, bucurati-va de atmosfera fabuloasa de pe strazile din orasul Fougeres, plin de magazine, restaurante, cafenele si multe altele.

Castelul Fort-La-Latte

Castelul Fort-La-Latte

Castelul Fort-La-Latte se afla pe varful unei peninsule mici de-a lungul coastei accidentate din Bretania, vestul Frantei. Aceasta cetate frumoasa din secolul 14 este formata din doua cladiri si o curte. Exista, de asemenea, catapulte si canoane, care amintesc de pozitia strategica militara a castelului in perioada Evului Mediu. In timpul unei calatorii cu barca puteti profita din plin de privelistile unice oferite de castel, in special la amurg. Mai mult decat atat, o plimbare pe jos este cea mai buna modalitate de a va bucura de sunetul apei care se potriveste de minune cu farmecul antic al Castelului Fort-La-Latte.

Castelul Chantilly

Castelul Chantilly


Castelul Chantilly este situat in apropiere de localitatea Chantilly, la nord de Paris. Acest castel imens este format din doua cladiri distincte – Castelul Mare si Castelul Mic. Ele au fost construite in secolul 15, iar apoi Castelul Mare a fost demolat. Cu toate acestea, la sfarsitul secolului 19 a fost reconstruit si, in prezent, acesta este primul care ni se dezvaluie cand ajungem in zona. Gradinile imense si padurile de langa castel sunt o adevarata oaza de liniste. In interiorul castelului se pot intalni o multime de atractii interesante pentru turisti, cum ar fi o biblioteca imensa si veche sau o galerie de arta cu o impresionanta colectie de picturi franceze.

Castelul Plessis Bourre

Castelul Plessis Bourre


Plessis Bourre este unul dintre cele mai pitoresti, mai filmate si mai celebre castele din vestul Frantei. Se afla la cativa kilometri nord de orasul Angers si este complet inconjurat de un lac patrat. Construit la sfarsitul Evului Mediu, acest castel inca ofera o priveliste minunata, oferita de curtea patrata inconjurata de trei fatade masive, cu ferestre numeroase. Toate cele patru laturi ale castelului dreptunghiulare sunt dominate de patru turnuri inalte rotunjite, cu cupole in forma de conuri, care creeaza o ambianta cu adevarat placuta. Acestea se reflecta grandios pe suprafata lacului. Padurile verzi accentueaza albastrul cerului senin cu mici nori albi fara forma. 

Castelul Chenonceau

Castelul Chenonceau


In imediata apropiere a localitatilor Blois si Tours este situat un alt castel irezistibil ce trebuie vizitat - Castelul Chenonceau. Mai exact, se afla pe un pod care traverseaza raul Cher. Locatia sa extraordinara a jucat un rol major pentru transporturi in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in timp ce in zilele noastre, este una dintre cele mai frumoase si romantice atractii din Franta. Arcadele de deasupra apelor vibrante ale raului si contrastul dintre ferestrele simple si cupolele castelului sunt superbe, mai ales pe timp de noapte, atunci cand luminile se reflecta in apele raului. In interiorul castelului, puteti explora numeroase tipuri de camere, dormitoare, mobilier si alte lucruri interesante. De asemenea, bucurati-va din plin de o alta caracteristica fabuloasa a castelului. Aceasta este gradina imensa cu paduri si trasee pitoresti bune pentru o relaxare romantica.

Castelul Chambord

Castelul Chambord


Castelul Chambord este unul dintre exemplele cele mai semnificative si remarcabile ale arhitecturii Renasterii Franceze. Acesta este situat la cativa kilometri est de satul Blois, pe malul de sud al raului Loire. Un canal de apa este adiacent zidurilor castelului si apele sale calme creeaza o reflectare magica a turnurilor inalte si fatadelor pitoresti ale castelului. Designul clasic renascentist al fatadelor are ferestre mari, numeroase, in timp ce partea centrala pare o padure de turnuri si alte constructii renascentiste. Aveti nevoie de cateva ore sau chiar o zi intreaga pentru a va bucura de toate privelistile splendide exterioare, pentru ca acesta este de fapt cel mai mare castel de pe raul Loire.

Castelul Pierrefonds


Castelul Pierrefonds


In apropiere de satul Compiegne si la sud de raul L'Aisne este situat Castelul Pierrefonds. Privelistea este foarte frumoasa, iar trecutul istoric este fabulos. Castelul a fost construit in secolul al 12-lea. Apoi, in secolul al 17-lea, Cardinalul Richelieu si trupele sale au decis sa-l demoleze. Din fericire, aceasta a fost o sarcina imposibila si castelul a ramas neatins. In zilele noastre, Pierrefonds ofera un unic stil arhitectural exterior din secolul al 14 - lea si este cu siguranta o sursa de inspiratie pentru cladirile pitoresti din cadrul comunitatii Pierrefonds. Turnurile masive rotunjite si zidurile de aparare inconjoara o curte interioara ca a vechilor constructii militare defensive. In plus, ferestrele mici de pe turnurile rotunjite sunt foarte atractive pentru vizitatori.

Castelul Chaumont

Castelul Chaumont


Intre orasele Tours si Blois, in centrul Frantei, este situat frumosul Castel Chaumont. Construit in secolul 10 acesta se ridica maiestuos pe malul de sud al raului Loire, iar apele albastre ale raului creeaza o atmosfera minunata pentru o excursie de relaxare. Castelul capteaza atentia prin numeroasele turnuri rotunjite care imprejmuiesc intreaga constructie. Culorile luminoase ale peretilor se imbina frumos cu acoperisurile in forma de conuri, iar zona inconjuratoare cuprinde o multime de copaci inalti si pajisti verzi. Exista, de asemenea, o serie de trasee bune pentru a va bucura de privelistile acestui castel, construit de Odo I, demolat, iar apoi reconstruit de catre Carol I d'Amboise, la sfarsitul Evului Mediu.

Castelul perrault

Castelul Perrault

Castelul d'Usse este situat de-a lungul unuia dintre canalele raului Loire la sud de orasul Tours. Este, de asemenea, cunoscut sub numele de Castelul Perrault, datorita numelui unuia dintre titularii sai - Charles Perrault. Acest castel ofera o priveliste extraordinara datorita stilului arhitectural medieval tardiv, care include numeroase turnuri rotunjite si culori deschise. Castelul este destul de mic si, prin urmare, doar o scurta calatorie de-a lungul traseelor din jur este suficienta pentru a va bucura de vederi fabuloase ale fatadelor, gradinilor, bazinelor de apa.